and all the roads we have to walk are winding...

cacharel

primul meu parfum. acum... multi ani. stiti ca nu le am cu matematica. sau daca nu stiti, inseamna ca nu ma cunoasteti de prea mult timp. :) anywho, acum aproximativ 12 ani am primit primul meu parfum. era cacharel, parfumul profei mele de franceza. de fiecare data cand pleca de la ora adulmecam izul ramas in urma ei. era perfect. tot ce-mi imaginam eu ca e o femeie, adunat in esenta parfumului cacharel. l-am pastrat cu sfintenie, neatins, pana acum aproximativ 2 ani, cand mi-am facut curatenie in sertare si am dat de el. acum mi-au revenit amintirile cand Adinush a primit cadou un NOA de la cacharel. ah, si fontul ala e sublim!

afara ninge-ncetisor...

... si eu sunt aburita.
ma pregatesc sa dau zapada si visez cu ochii deschisi la un amic masculin care sa nu fie atras de mine whatsoever, in cel mai rau caz, de prietenul meu. mi-ar fi placut sa dansez mai mult, sa ma dau in spectacol mai mult, sa fiu eu mai mult. dar ce e eul fara sine? puneti voi literele mari de rigoare. tot copiii au fost cel mai in contact cu ei insisi. adorabile fiinte. mi-ar fi placut sa fi fost cineva care sa-mi fi deschis ochii la timp. in lipsa de asta, sparg un tantum verde intre dinti si ma visez in fata unui macbook intr-o camera fara mobila, cu parchet adevarat lacuit, in pozitia unui mic buddha. sanatate si fericire!

yuhuuu

dupa ce astazi am dat un elefant de bani pentru bilet la eric clapton, zilele urmatoare sper sa urmeze al doilea elefant de bani pentru chris rea si AC/DC!!! alllllllriiiiight (quagmire style :D)

sweet pleasure for my eyes

unde pui ca mai e si un actor bun. yum!

soft tingle in my ears

daca as avea voce de cantat, asta ar fi:

vin fiert si scortisoara

cu o imbratisare dulce si calda

queer as folk

"- What is it with Brian Kinney?
- He'll do anything, say anything, fuck anything. No excuses, no apologies, no regrets.
- In other words, he doesn't give a shit."

melodie cu ceva

probabil tobele alea de la inceput vibreaza in mine

sand play!

daca n-am invatat nimic...

daca dupa 20 de ani noi tot n-am invatat nimic si comunistii revin la putere fara nicio nuantare, eu una m-am lamurit. tara asta are viitorul pe care-l merita. insa eu nu sunt obligata sa iau parte la el.

to whom it may concern

anul asta stiu ce vreau de la Mos Craciun. asa ca aveti aici my own wishlist! pe masura ce voi mai colinda magazinele in cautarea cadourilor mirifice user friendly, voi updata lista.

- vent de ceylan (aromatizator, miobio) - e mireasma perfecta pentru o camera craciunoasa zmeuritica (stiu, stiu, anul asta am mai primit un aromatizator, dar niciodata nu strica unul diferit)
- rucsac extraordinar de formifantastic in care sa-mi incapa aparatul cu obiectivele aferente, nimicurile pe care le port mereu cu mine, cartile, servetelele, mobilele, portofelul si cu toate astea sa fie foarte usor :)), sa fie girlish, dar nu rozbonbon cu picatele, sa fie practic si comod, sa strige din orice loc l-as lasa/uita: Hey, eu sunt rucsacul Andrei! :D
- dream catcher
- culori de pictat, pe baza de ulei, ca-s mai lucioase, si panza. anul viitor vreau sa-mi dezvolt partea creativ-artistica
- fular albastru aprins, moale si pufos (am vazut unul superb la zara :D). sau esarfa albastra. un albastru electric, care sa se potriveasca perfect cu noua mea rochita roz prafuit

intr-o cu totul alta ordine de idei

cat de simplu si sublim, pentru mine, o amatoare de simboluri si metafore:



omul de pe bicicleta imi pare foarte asemanator cu imaginea lui Freud. nimic nu e intamplator :)

de ce bem coca-cola

stim ca ne face rau. probabil cam tot atat de rau ca tigarile, sexul in exces (dar asta iti lasa hainele mai frumos mirositoare. desi, s-ar putea sa nu. depinde de persoana si de tipul sexului. pana la urma, ce inseamna sex in exces? ma rog, divaghez), mancarea prea sarata, prea grasa, prea, prea, prea, alcoolul (ciudat ca-l pun atat de la urma. ciudat pentru mine, pentru ca ma folosesc frecvent de el. sau poate doar mi se pare). revenind la subiectul ales (inca nu stiu care e ala), de ce bem coca-cola si ne folosim de varii stimuli pentru a ne agresa corpul, stiind ca ne fac rau? tocmai de-asta, pentru ca stim (mai rar am vazut oameni care sa bea cu atata zel un suc de mere in loc de apa)! pentru ca undeva in noi avem nevoie sa ne facem rau, sa ne lasam descoperiti, sa suferim, sa cerem ajutorul altora pentru rezolvarea neputintelor noastre, sa cautam in jur tot ce avem in noi fara sa ne dam seama de asta. de-asta am eu nevoie acum de seriale si filme siropoase, de iubiri imposibile si cuvinte frumoase. nevoia de compensare in imaginar este extrem de mare cand am impresia ca in realitate sunt frustrata. de fapt, chiar sunt. tot cautand in exterior emotii, fericiri, impliniri, experiente, program plin, preocupari cat mai diverse, extraordinare, formidabile, structurante de-a dreptul pentru personalitatea mea avida de noutate si fantastic, pierd din vedere esentialul: ca de fapt si de drept, eu ma am pe mine. si am nevoie, mai presus de toate, sa ma accept pe mine asa cum sunt. se ma las in bataia vantului, asa cum imi vine de fapt natural sa fac. ce se poate intampla? ca opunandu-ma din rasputeri acestei tendinte nehotarate nu m-a ajutat foarte mult. chiar deloc. ce s-o tot resping? e parte din mine. as putea mai bine sa o iau de manuta si sa vad unde ma duce. o stii ea ceva. dar de ce bem coca-cola? pentru ca e dulce si bun, roade ficatul in timp, in cantitati industriale afecteaza cam tot ce esti. si uneori e exact ce am nevoie pentru a-mi satisface pofta. este raul minim voit care subliniaza slabiciunea umana si placerea vinovata intr-un fel in care niciun alt lichid, oricat de nesanatos ar fi, nu o face. bine, poate doar cafeaua bine facuta, cu multa frisca si cantitatea optima de zahar. dar prefer cola, cu bulele ei nocive.
iar pepsi? doar daca n-au cola (vorba unui film ce se intrevede a fi dragut - the invention of lying).

photo by Silviu

de alegeri, cu drag

>

veche inregistrarea, dar la fel de actuala

etimologie

strafunduri - din fundurile stramosilor nostri?

dexonline = STRĂFÚND, străfunduri, s.n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Stră- + fund.

oh boy, am avut dreptate :))

asemanare?

pana acum aproximativ un an eram destul de ezitanta cand venea vorba de ata dentara. da, ati citit bine, exact asta vroiam sa spun. mi se parea o pierdere de vreme, pana la urma ce putea face floss-ul pe langa periatul obisnuit al dintilor? ca doar n-o fi mare filosofie. dupa cateva vizite la dentist mi-a fost recomandata cu mare caldura aceasta ata dentara, din cauza...sau poate datorita...maselelor mele de o tandrete rara (ele intre ele, de-o orgie implicand alte parti n-a fost niciodata vorba). si-uite asa am ajuns ca zi de zi sa ma constrang la aceasta metoda barbara de a curata spatiile reduse dintre maselele mele dragastoase. dupa un an nici nu mai concep igiena orala fara ata. acuma asta poate suna pervers. sau poate doar dupa 2 pahare de vin. ideea la care vroiam sa ajung e alta. floss-uind de zor, am inceput sa ma gandesc la cat de greu mi-a fost sa incep aceasta rutina si cat de usor imi e acum sa o integrez in viata mea de zi cu zi. din gand in gand, ca maimutele pe liane, am ajuns la intrebarea: asa e si cu relatiile? evoluam sau pur si simplu ne obisnuim, ca mai apoi sa ne complacem in acel "e mult mai bine asa" (poate mai bine zis, "mi-e mult mai bine asa")? pe sistemul asta, ne putem obisnui cu absolut orice. teoretic (adica atata timp cat vrem).

Sa facem revolutie!

simfonia toamnei prezente

fotografii ruginite, banci goale in parc, copii alergand incolo si incoace avizi sa prinda o ultima gura de aer proaspat molatic, inainte sa inghete cu stelute perfect conturate. toamna blanda, cu soare si vant, cu daydreamers si fundal pictat aiurea.

biscuitii cu merisor de la ikea sunt foarte buni!




Alta melodia miscatoare aici. Suna mult mai bine asa, cu pian

explode!

happiness providers

Luna Amara in MTR. Un concert reusit, in ciuda micilor probleme tehnice. Venit, vazut, fotografiat, bucurat, topait, plecat cu inima pompand si vrand tot mai mult. O sete ciudata de schimbare. In mine si in jur. Astept cu nerabdare lansarea clipului de la "Chihlimbar". Pe cai!

to the east!

Din cate vad, zilele astea merg pe urma lui Vali. Ce melodie imi lasa azi fiori in tot corpul? The road! Enjoy, ratacitorilor!





"I face the horizon, everywhere I go, I face the horizon, the horizon is my home..."

soon we'll be found

Va recomand cu draga inima un clip superb, profund si foarte tripant. Revin la Sia si modalitatile ei traznite de a trasmite un mesaj. Mie una mi se pare ca ii reuseste ceva unic de fiecare data. Ma imbie la mai multa visare, ceea ce in momentul de fata nu stiu cat de mult ma ajuta. Oricum, merg pe mana ei. Si pe cea a unei carti despre care va voi vorbi in curand. Seara buna sa aveti!

canapeluta noua

lenevesc prin casa, in halat, cu ciorapei de lana si vesta berlin :)

am atata nevoie de siroposeala ca am ajuns sa ma uit la filme romantice cu gay pe boom comedy. si la seriale infiorator de prost facute, care au singurul beneficiu de a-mi falfai mie fluturii din stomac. acum mai am doar sa descopar cum sa aduc in realitate fluturii astia, sa-i transform in ceva palpabil. pentru ca vine iarna si ma apuca dorinta de nou, frumos, inedit, de indragosteala stupida, de obraji arzand si maini incalzite pe alte maini.

ce frumos e afara!

este atat de frumos ca acum stau in casa, cu hanorac, vesta, pantaloni lungi, manusi, nas rece si potential crescut de raceala. glumesc, ma simt tare bine. pacat ca e ger in casa. si afara oamenii simt nevoia sa arda tot felul de plasticusuri si hartii. dar undeva acolo sus, deasupra norilor si ploii, sigur e soare. pe bune! am vazut eu cand am zburat cu avionul. soare si voiosie cat curpinde!

prostitutia profesiei

s-ar putea sa inaugurez o noua eticheta in blogul asta: frustrari si amaraciuni de zi cu zi :) cam lung, ce-i drept, insa incep sa ma sacaie rau anumite lucruri si numai asa pot sa scap de o parte din tensiunea acumulata.

observ din ce in ce mai des oameni care au ales o anumita meserie, care intr-un fel sau altul au semnat un contract cu ei insisi sa respecte un set de valori, un cod etic, care si-au tocit coatele pe bancile facultatii ca sa ajunga "cineva", oameni care pana la urma se pierd si ajung sa se prostitueze moral, sa se coboare la nivelul unor emisiuni de divertisment in care aparent sfatul lor de profesionisti este demn de luat in seama. da, este evident faptul ca "psihologii" adevarati incep sa imparta in stanga si-n dreapta la tv toate cunostintele cu care se pot lauda zile si nopti in sir. tocmai pe asta se bazeaza si cei care ii cheama. pe nevoia lor de a fi in centrul atentiei, de a se face cunoscuti, insa prin ce metode? prin dezvoltare, maturizare si abilitare intr-un domeniu sau altul al psihologiei? mie sincer nu mi se pare. din pacate, impresia mea este ca la un moment dat ajungem sa ne pierdem scopul pentru care am absolvit o facultate. ce-i drept, fiecare porneste la drum cu tintele si metodele personale de a le atinge. insa e pacat sa fim bagati toti in aceeasi oala, pentru ca exista diferente semnficative intre domni si doamne care apar pe micul ecran dandu-si cu parerea (pentru ca e strict o parere, mai mult ce se poate spune dupa ce vezi o persoana o singura data, intr-un singur context) de asa zisa specialitate in ale mintii umane despre nea gigu si tanti mita, comportamentele lor neadecvate si disconfortul psihic pe care il scot la suprafata printr-un show remarcabil (ca doar asta se vinde) si oameni care isi desfasoara profesia intr-un cadru adecvat, suportiv, ce genereaza incredere. e o diferenta de la cer la pamant si mi-ar placea sa devina cat mai vizibila, in detrimentul celor care nu isi iau in serios meseria. din punctul meu de vedere, pretentia la un statut de profesionist are prea putine in comun cu spectacolul din emisiuni de divertisment care strica ceea ce unor psihologi le-a luat mult timp si energie sa construiasca. la ce ne putem astepta maine, in conditiile in care azi majoritatea oamenilor au acces la ideea de psiholog prin intermediul acestor emisiuni desantate?

simt cum mi se activeaza iar problema legata de incorectitudinea din facultatea asta afurisita de care ma tin cu incapatanare. cand e de dat bani pentru confirmarea unui loc la taxa, imediat primesc. insa cand e vorba sa returneze banii dupa ce am intrat la buget, uite cucu, nu e cucu. la anu' si la multi ani! asta se intampla. liste de 25 de oameni pe care apar 26 la inceperea cursurilor, nesimtire crunta cand vine vorba de acoliti ai marilor oameni cu dorinte mai mult decat sesizabile de putere, deranjante chiar, depasind cu mult bunul simt. ah, si de-ar fi atat de simplu de urmat vorba aia: "nu fa ce face popa, fa ce zice popa!" eu functionez altfel. eu am nevoie de modele care sa-si sustina afirmatiile cu fapte elocvente, ca daca una zic si alta fac, am inteles, sansele noastre sunt minime. asta insa e alta discutie, cu alt titlu.

tambien somos lo que hemos perdido

urmeaza "21 grams" si "babel". din nou.

Licart

L-am ratat si anul asta, dar pun ramasag ca la anul sunt iar in primul rand, ca acum 2 sau 3 ani. Pana atunci, hai sa-l promovam!

how 'bout we go barefoot for a while?

in noaptea asta imi miros mainile a tei. chiar nu pricep de ce. azi am curatat ceapa si inainte sa ma infofolesc intr-o patura groasa de lana m-am dat cu crema aromata frumos cu musetel. cu toate astea, eu miros a primavara-vara, un iz de anotimp trecut. am si o noua pasiune. gerard butler. oare chiar e irlandez? nope. e scotian. buni ii fac astia. nu se mai fac dom'le barbati ca pe vremuri. din pacate are o figura pe care o uit foarte usor. sau poate din fericire? mai degraba, pentru ca asta inseamna ca de cate ori vad un film cu el mi se pare la fel de interesant si incredibil de aratos ca prima oara. asa ca slabe sanse sa ma plictisesc de el. totusi... parca nu are nicio trasatura definitorie. e doar o aglomerare de bunataturi. savuros!



sunt dezolata, am inceput sa ascult james blunt. cat de patetic. sper sa fie doar o perioada. scurta. oricum, suna muuuult mai bine decat manelele care se aud de cateva ore bune de-afara. petrecerile se tin lant in cartier :D ceea ce ma bucura nespus, ca romanul are si el dreptul la un strop de bucurie pe saptamana, la un moment de eliberare a unor grohaieli si strigaturi pe care le tine in el tot timpul anului (asta pentru ca am presupus ca niste domni adevarati de la blocurile de langa mine implinesc o varsta respectabila si simt nevoia sa-si dea in petec. o data pe an se-ntampla, nu? sa-i lasam sa se bucure cu putinul bun simt pe care il au, ce putem face?) petrecem si noi maine seara, cu ceea ce consideram muzica de calitate si simtit bine cu masura. bineinteles, sunt extrem de subiectiva, doamne fereste sa-i punem pe domnii mai sus mentionati sa asculte oribilitatile pe care le ascultam noi. fara dusmani, lovele, alcool si femei pe saturate. ce muzica e aia? ptiiiii, drace! cata dorinta de exclamare in aceste randuri... se potriveste cu toate urletele de-afara ;)) ton sur ton

mi-ar fi placut sa ascult melodia asta in concert. sooooo nice!

vorbe

"Cand se vor termina toate acestea, sper sa am cu dumneavoastra o conversatie lunga. La ordinele dumneavoastra, domnule ministru. Buna ziua, Buna ziua. As avea chef sa vin acolo si sa va trag de urechi. Am depasit varsta, domnule ministru. Daca vreodata veti fi ministru de interne, veti afla ca pentru trageri de urechi si alte corectii n-a existat niciodata limita de varsta. Sa nu va auda diavolul, domnule ministru. Diavolul are auzul atat de bun ca nu are nevoie sa i se spuna lucrurile cu voce tare. Atunci sa va pazeasca dumnezeu. N-are rost, ala e surd din nastere."

Eseu despre luciditate, Jose Saramago

laying down, eating snow

cine sunt eu

eu sunt cea care viseaza frumos la metrou dimineata devreme
eu sunt cea care citeste carti subtiri pe singurele scaune cu un singur vecin
eu sunt cea care isi agata haina de piele intr-un gard ca sa nu mearga prea aproape de niste neni dubiosi
eu sunt cea care sta si urmareste copiii interesanti de la locul de joaca din cismigiu
eu sunt cea bronzata in dungi de la atata urmarit copii veseli in parc
eu sunt cea care isi poarta ochelarii numai cand are chef
eu sunt cea care acum are ochii rosii mancaciosi
eu sunt cea care vrea sa se mute singura intr-un colt de casa al ei, numai al ei
eu sunt cea careia ii este frica sa mai faca un pas spre maturitate
eu sunt cea care vrea sa calatoreasca fara bani in toata lumea
eu sunt cea care se joaca oricand, cu orice: agrafe, bucatele de hartie, minti si sentimente
eu sunt cea care nu se poate abtine de la zgandarit orice fel de cojita neastamparata
eu sunt cea careia ii place sa zboare
eu sunt cea care traieste in filme
eu sunt cea care isi doreste sa se inventeze telepatia si intelegerea suprema intre oameni, ca sa nu se mai supuna efortului crunt de a comunica exact ce simte, cand simte, exact ce-si doreste, cand isi doreste
eu sunt cea care gandeste excesiv si uita sa traiasca simplu
eu sunt cea plina de temeri
eu sunt cea prea critica
eu sunt cea nehotarata care arunca in stanga si in dreapta propria-i neputinta
eu sunt cea cu zambetul stramb si canini ascutiti
eu sunt cea care leneveste la soare cand nu e prea cald
eu sunt cea cu bucle, ochi verzi si pistrui
eu sunt mereu obsedata de cate o melodie. sau o formatie. sau o emotie. si un fluture innodat
eu sunt cea care vrea sa aiba mereu dreptate
eu sunt cea prea mandra ca sa recunoasca atunci cand nu are dreptate
eu sunt cea care se smiorcaie de fiecare data cand are ceva important de spus unei persoane semnificative
eu sunt cea care se simte usurata dupa ce trage o tura de plans
eu sunt cea cu nisip pe picioare


by me

porcelain

by me

tot ieri, tot in drum spre casa, in autobuz de data asta. imi pare rau ca n-am putut sa fac poza, ar fi iesit tare dragut. un sticker lipit pe un aparat din-ala antic de taxare a biletului, intre un nene si o tanti casatoriti de ceva vreme, dupa varsta fetitei care era cu ei. se uitau unul la altul ca-n prima zi (asta e proiectia mea) si pe sticker-ul dintre ei scria foarte frumos: "Love can begin here"

trip trip...

pale horses

by me

metrou, in drum spre casa. in stanga mea o domnisorica rumena cu un brat plin de flori. in dreapta mea o doamna care savura o guma. mirosul de verde crud al florilor cu cel de pepene galben al gumei de mestecat s-a potrivit perfect cu o stare. data parte-n parte si de o carte pe care am deschis-o azi pur intamplator. cred ca al cincilea paragraf m-a convins sa ma duc sa mi-o iau si sa o citesc din scoarta-n scoarta cat mai repede.

"Cum sa-mi fi imaginat ca rolul pe care Chloe a ajuns sa-l joace in viata mea ar fi putut la fel de bine sa fie asumat de altcineva, cand eu de ochii ei ma indragostisem, de felul ei de a-si aprinde tigara si de a saruta, de a raspunde la telefon si de a-si pieptana parul?"

nu e asta paragraful. cred totusi ca numele Chloe m-a facut sa-mi doresc sa-i cunosc povestea. si moby...sweet sweet moby...:)

daca-mi place in australia si nu mai vreau sa ma intorc?

put me on a train, send me back my home...put me by the window, let me see outside... fara ultima parte, evident. ciudat cum melodia asta nu-mi pare depresiva, desi versurile sunt tare triste. imi place vocea, sunt iar in etapa "voci fabuloase care imi canta in cap de cand deschid ochii pana ii inchid" sau lalalalalalaluuuuu, pe scurt. ascultare placuta!

inca 5 zile jumate...

...pana la drumul cel lung. dar "it's a long way to the top", asa ca inca nu am inceput sa intru in panica. ce daca au picat atatea avioane? lasa, noi sa fim sanatosi, pana la proba contrarie. deocamdata de-abia astept sa ma uit la filmeeee, multe filmeeee, sa dorm pana-mi amorteste fundul in scaunul incomod de avion, pana-mi intepeneste spatele si nu-mi mai simt picioarele. n-am auzit de oameni care sa fi crapat de la zburat 20 de ore cu avionul. o sa-mi revin eu, mai ales ca-mi place in aer, ma simt in elementul meu.

vin EDITORS!!!!! amu am fost aflata si eu! ce voce, da ce voce! de-abia astept!!!

lehamite

mi-e cald. si cand mi-e cald, transpir. rau de tot. e o placere sa ajung acasa cu toate hainele lipite de mine. mai ales cand toate hainele sunt negre si atrag urat de tot caldura alteori placuta a soarelui. de-abia astept sa vina 20 iunie. dupa weekendul ala e vremea destrabalarii coloristice. am vaga impresie ca albul va fi la ordinea de zi. insa cu greu ma voi putea abtine sa combin toate culorile posibile. cu surle si trambite imi voi anunta prezenta. sau poate doar cu tatuaje pe retina obosita. cel putin pe a mea, ca nu duc lipsa de oglinzi prin casa.

in alta ordine de idei, ma uitam/holbam la o tanti superba in metrou. tot holbandu-ma mi-am dat brusc seama ca nu era frumoasa. nu avea o frumusete clasica, sau ce inteleg eu prin frumusete clasica. nici macar trasaturi exceptional de fine. dar era si inca este pe undeva prin bucurestiul asta o prezenta cu adevarat remarcanta. de aici am ajuns la o concluzie simpla, "proprie si personala". unicitatea, expresivitatea si personalitatea unui om. astea dau masura frumusetii lui. si ochii mei subiectivi. nasul ei ascutit si privirea extrem de jucausa, zambitoare, efervescenta. gesturile deloc calculate. simplitatea.

planuri pentru seara asta: "australia". sesiune de balit la hugh jackman, cu lapte bananos si chipsuri ursulete. yummy yum yum.

(poza e facuta de mine)

yeah baby

da' ce voce!

"i have all the time in the world..."

daca stau bine sa ma gandesc, nici nu mai stiu cum de am ajuns sa fiu atat de pornita pe concertul depeche mode si pe tot ce canta oamenii astia. ba da, stiu. ascultam, ca de obicei, guerrilla cand au inceput sa dea "wrong" in mod repetitiv (cam ca tot playlistul ala de care ma plictisisem). niste legaturi sigur s-au facut intre neuronii mei avizi de noutati muzicale si am decis sa-mi iau si bilet la concert, daca tot am o noua pasiune. asta a dus la asaltarea youtube-ului in cautare de tot ce se putea gasi sub titulatura depeche, urmand o saptamana si ceva de ascultat obsesiv "it's not you", printre picaturi de orice alta melodie a lor. ce mi s-a parut mie ciudat a fost altceva. eu neascultand pana acum depeche mode in felul asta (ce pot sa zic, o melodie, hai doua acolo mai stiam, ascultasem, dar nu eram "fan"), mi s-a parut extrem de dubioasa familiaritatea cu care tratam fiecare vers si ritm. din tot ce am ascultat, si am luat la rand albumele, nicio melodie nu mi s-a parut noua, parca le-as fi stiut de undeva. mergand pe firul memoriei tot n-am putut sa-mi amintesc de vreo perioada a vietii mele constiente in care sa fii fost "depesara". asa ca am apelat la instanta suprema in materie de propria-mi copilarie: mama. si ce sa descopar... ca ai mei au ascultat depeche mode aproape toata copilaria mea, ca unchi-miu, alaturi de care am petrecut mult timp cat erau ai mei la munci, era fan si eu neavand prea multe de spus la acea varsta frageda, i-am urmat pasii muzicali fara comentarii. bag seama ca mi-au si placut, din moment ce acum ii ascult uimita de rezonanta sunetelor in mine. de-abia astept concertul, in speranta ca o sa ii vad prin ochii copilului de-atunci, pentru ca toata copilaria mea este invaluita intr-un mare mister. nu mi-o amintesc decat fragmentar, fara sa pot pune cap la cap perioade si experiente. o noua incursiune in trecut in mai...

melodia zilei

dupa ce zilele trecute am oscilat intre "wrong" si "it's no good", depeche, periplul meu muzical se opreste astazi la joy division, fundal nepotrivit pentru lisabona anilor '30 cu care ma infrupt eu citind "faramele de memorii" ale lui saramago, insa extrem de potrivit pentru starea mea de spirit. ce pompos suna... stare de spirit. il hranesc si eu cum pot. iar acum este extaziat de aceasta descoperire tarzie a lui Jose Saramago. este de-a dreptul savuros. daca as fi avut amintirile lui, n-am nici cea mai mica urma de indoiala ca exact asa le-as fi scris. m-am indragostit. tot respectul.

DM!!!!

planuri de birou

vreau sa ajung acasa cat mai repede (teleportarea ar fi acum o varianta extraordinara), sa-mi fac un dus fierbinte, sa ma asez in fotoliul meu supraaglomerat cu haine si te-miri-ce, in fata monitorului alb, cu o punga mare de pufarine si o patura nu prea groasa, sa ma strang in brate si sa ma uit la "scarface".

anunt!

"Pentru cititorii blogului tau, 'Testimony' poate fi vazut si pe 17 aprilie la tv, in cazul in care l-ati pierdut..." silviu

multumesc frumos!

dela Sine, One World Romania

am ajuns si eu acasa. de la un mare eveniment. de la un festival de filme documentare despre drepturile omului care a avut ieri deschiderea. cu surle si trambite, mai ales pentru iubitorii de luna amara. astazi a fost prima zi de festival, cu primele filme. "to see if i'm smiling", un film socant ce cuprinde marturiile a sase soldati israelieni femei (merita vazut, din punctul meu de vedere). "interrogation", din nou merita vazut, despre felul in care au vazut cativa oameni diferiti acelasi razboi din bosnia hertegovina. "i was 12 in 56", idee buna, un razboi povestit in jurnalul unui copil de 12 ani, prin ochii lui sinceri si naivi pe alocuri, insa pe mine una m-a toropit maghiara. daca era in orice alta limba cred ca as fi fost mai atenta. si eu vreau sa o si invat, asta-i buna! dorinta asta de revenire la origini...

revenind la festival. un loc special pentru mine are filmul "testimony", al lui razvan georgescu. e fabulos filmul, va spun. merita toate minutele, toate zambetele, toate revelatiile si insighturile care v-ar putea trezi la realitate. asa ca maine, de la ora 14:00, sigur nu aveti ceva mai bun de facut decat sa vedeti acest fim la cinema union, strada ion campineanu nr. 21 (cum ati trecut de novotel, in coborare, e pe partea stanga, scrie mare union, nu aveti cum sa-l ratati). ii rog pe aceasta cale pe cei doi, hai trei cititori ai mei sa dea sfoara-n tara in acest scurt rastimp si sa mearga la film. regizorul e de o modestie rara, un om superb. spun asta dupa o ora si jumatate de film si un sfert de ora dupa film, in compania lui. oamenii frumosi se vad din prima secunda. sper sa va bucurati si voi de film. eu una ii doresc sa aiba parte de recunoasterea si aprecierea pe care o merite. de la noi, de la toti cei care mai spera si mai cred in tara asta. pentru ca in germania oamenii i-au vazut filmul de ceva vreme. cum spunea chiar el, noi suntem inchisi aici. cred ca ne-am inchis singuri, ne-am legat de maini si de picioare crezand ca nu mai e nimic de facut. uite ca mai e, important e sa vrem si sa ne urmam drumul. el stie mereu ca vom ajunge undeva. de-acolo... e randul nostru

in cazul in care vreti sa vedeti si alte filme (eu cu siguranta vreau), intrati aici si la fiecare film veti vedea cand e programat si unde. luni e ultima zi de festival. enjoy!

o pana

intr-o perioada ma duceam la "servici" cu bucuria unui copil care a descoperit ceva nou. programul obligatoriu (in facultate nimic nu era obligatoriu), rutina, trezitul de dimineata (doamne, nu stiu cum rezist, e peste puterea mea de intelegere. presupun ca aveam o nevoie foarte mare de activitate, in conditiile in care dupa 5 luni inca mai am puterea sa ma trezesc la 7, lucru absolut inacceptabil pentru Andra de odinioara - adica din studentie). tocmai mi-am dat seama ca m-am facut sa par foarte batrana, desi am terminat facultatea abia anul trecut. revenind. am uitat la ce. asa...buuuun. a urmat perioada in care veneam la munca extaziata de noii oameni pe care ii cunoscusem, de mintea lor, de activitatile de dupa program, de noptile pierdute cu alcool sau cola, discutiile intense, in contradictoriu sau nu, de privirile ascunse, complice uneori, de senzatia ca o noua lume mi se desfasoara in fata ochilor. mi-e dor de perioada aia, cu fluturi de copil mare. de noutatea oamenilor, motivul pentru care m-am angajat, pe langa dorinta de a depasi o faza a vietii mele: legumitul in fata unui monitor ce rula mereu un nou serial, cantitati industriale de vieti fictive cu care ajunsesem sa ma identific. acum observ totul cu o raceala necesara. cu detasarea de care cred ca are nevoie orice om care vrea sa-si pastreze locul de munca intact, departe de drame personale. e nevoie de o separare. numai bine, stau si citesc, beau un ceai si ma relaxez. asta e locul meu de munca :)

and the thanks go to...

Tati, pentru ca de ieri imi miroase camera a frezii rosii ;))
Dan, pentru ca am un martisor cu o floricica in spirala
Daniel, pentru ca o lalelutza imi zambeste langa monitor, ma binedispune si face ziua asta usor moroconoasa mai vesela. In plus, se asorteaza monitorului de minune :p

Special thanks ciocolatei cu caramel de la Cadbury :D si melodiilor cantate de Sia

obsession

kiss me and make up your mind

titlu care nu are nicio legatura cu ce voi scrie.

ma bucur ca merge in sfarsit site-ul badorgood, dupa o tona de vreme. am descoperit niste fotografii care imi plac foarte mult si n-aveam unde sa le pun. sooo.....yey me! m-a apucat iar dorul de fotografiat :)

aruncati un ochi, doi, aici

trembling

imi doresc sarutul ala pe care sa-l simt in tot corpul, care-mi furnica pielea de fiecare data cand ma gandesc la el. sarutul care se plimba prin mine din cap pana-n picioare, imi umbla prin vene si-mi strapunge pielea cu fiecare ocazie pe care o are. sarutul care dezlantuie pasiunea si-mi provoaca prima placere viscerala, obligandu-am sa revin iar si iar la aceeasi imagine. slabiciunea umana are un nume. a mea are nevoie de unul.

ma uit in sfarsit la "the reader". nu stiu de ce o vad pe rachel weisz mult mai buna in rolul lui kate winslet. joaca foarte bine, insa de la prima aparitie in film eu am vazut-o pe weisz. e o potrivire in capul meu. am dat de doua imagini superbe pe care as fi vrut sa le surpind in doua fotografii. sunt anumite secvente in film extrem de bine gandite. lasa urme...

if i ever let myself go, i'm the only one to blame

cu tenul mai curat, cu un ceai verde purificator in fata, stau si ma intreb ce se mai intampla cu mine, in mine, pe langa mine. vreau sa vad "the reader" de cel putin doua saptamani. si n-am avut timp. as fi putut sa-mi fac timp, dar am preferat sa stau cat mai mult afara. afara din camera mea, afara din casa, am visat chiar sa plec afara din oras. la vara vreau sa plec din tara. vreau sa vad australia, sa o vad pe didi, sa-mi ascund dorul de ea si sa o strang in brate ca si cum n-as fi vazut-o de o ora. intre timp, lucrez. am inceput sa-mi doresc sa stau cat mai mult la munca, cu oamenii de-acolo, cu responsabilitatile marunte ale fiecarei zile. mi-am dorit sa ninga toata iarna. acum ninge asa de frumos incat nici macar nu ma pot bucura de fiecare fulg, in mintea mea fiind primavara. totusi, ma mai surprind admirand pe geam ninsoarea jucausa cu gandul ca seara, cand voi pleca spre casa, o sa fie tot asa de frumos si o sa ne bulgarim pe drumul spre metrou. zilele trecute am prins o frantura de copilarie in parcul de langa metrou: un tatic se alerga pe alei cu baiatelul lui, aruncand bulgari mici unul dupa altul, razand si bucurandu-se ca inca n-a trecut iarna fara o ultima bataie.

uneori ma simt atata de prezenta in viata mea incat aud tot ce se vorbeste in jurul meu si nu numai in pasajul de la unirii, o serie de voci frante in amalgamul de oameni si vieti. toate imaginile care mi se perinda prin fata ochilor sunt ale celorlalti, blocandu-mi orice gand personal. cand eram mica si mergeam cu masina, la fiecare semafor eram altcineva. ma uitam in masina din stanga sau din dreapta si imi imaginam cum ar fi ca in secunda aia eu sa trec in corpul unui om necunoscut caruia ii acordasem o privire si sa traiesc viata lui pana la urmatorul semafor. ma transpuneam atat de bine in starea de "alt corp, alta viata" incat la un moment dat ma panicam cu gandul ca nu voi putea reveni in corpul meu. acum permanenta propriei mele vieti ma innebuneste, imi stoarce fiecare simtire pana la epuizare. de cateva saptamani eu nu ma mai recunosc pe mine. stau cu mine si-mi dau seama ca-mi sunt straina. gandurile mele obisnuite au fost inlocuite de nepasare. fac ce n-am mai facut niciodata si alunec usor spre depravare. alcool, tigari, obscenitati reale sau imaginare, moarte constienta si focusare pe propriile mele simtiri, senzatii, energii. atrag coincidente si intamplari marunte cu semnificatii mari, iar logica prezentului incepe sa ma oboseasca. nu ma mai recunosc, ceea ce ma obliga intr-un fel sa ma gandesc ca pana acum am fost eu. de-acum incolo voi fi altceva. primavara frumoasa

aberatie maxima

pana acuma nu m-am gandit niciodata ca as avea proprietati. stau intr-o casa care nu e a mea, frigiderul mi-e umplut de altcineva, rareori imi cumpar lucruri pe care sa le consider proprietati. pamant n-am, animale nici atat (in afara de doi caini adorabili care sunt ai mei doar practic, ca teoretic sunt ai lu taica-miu). dar m-a izbit urmatoarea exprimare:

"Comentariul dvs. a fost salvat şi va fi vizibil după ce va fi aprobat de către proprietarul blogului."

prin urmare, si eu sunt proprietar de blog. ce prostie!

note to myself

oamenii pe care nu ma pot supara

daydreaming

stau in pat intinsa usor, cu o carte careia ii sorb cuvintele si un brat ce ma inconjoara. spijinita de un corp strain cunoscut. tolaniti amandoi in vise si imagini, fiecare percepand cu totul altfel atmosfera usor primavarateca din casa. iti zambesc si imi zambesti, imi saruti tamplele si revii la poveste. plutim pe alte meleaguri, ne imbiem la visare. iar eu stau pe tine, stiind ca ma poti sustine.

deschid ochii si camera mea colorata se uita la mine dubios: "iar ai visat..."

am observat ca imi plac anumite voci, in special feminine. here's one:

oamenii gri

ii vezi peste tot. se hranesc cu tine, cu energia ta. e tipul care sta in dreapta ta la metrou, cu ochii atintiti intr-o carte doar ca sa nu priveasca in jur. cuvinte frumos asezate in pagina i se scurg prin fata ochilor si atat. e doamna cu geanta imensa care se straduieste sa nu se gandeasca la toate grijile zilei de maine. in loc sa vada ce e de facut azi. e copilasul care intinde mana in timp ce mama lui insira o poveste trista, dar nu cu mult diferita de cea a familiei care tocmai a coborat din vagon. e domnul imbracat elegant care urca scarile grabit, in speranta ca de data asta va ajunge la timp la birou, ca sefu' sa nu-si mai verse frustrarile pe el. o va face oricum. e nenea care citeste din cartile pe care le vinde intr-o curte pe lascar catargiu. e resemnarea din ochii unui om care si-a trait viata si acum asteapta o secunda. cand te-ai uitat ultima oara in oglinda, erai gri?

poza de aici

fundul pamantului

de o saptamana sunt muci. jumatate din mine (my significant other half) e treaza cand eu dorm si doarme cand eu sunt treaza. epuizarea isi spune cuvantul, oricat de mult as dormi. dupa 20 de ani totul se simte. miss you, ba!

summer plans

la vara ma duc sa vad bariera de corali din australia. si imi place pink

ce face tot omul la munca...

...continua o leapsa de la Iana

ma tot gandesc de cateva zile la ce sa zic...ca de visat, tot visez. tre "să scriu care e cea mai nepotrivită persoană cu care am visat că faaaaac...că ma pup". nepotrivita...who are we to decide? toti ne potrivim intr-un anumit moment, intr-o fractiune de secunda, cand se aliniaza toate planetele universului and shit like that. dar de visat...am visat la o pereche de baby blue eyes, ca de ceva vreme astia ma tampesc, ma fac sa ma pierd, sa-mi inghit toate cuvintele. e incredibil cum poti sa fii in standby pana si in propriul tau vis. sa se intample de toate, vrute si nevrute (constient, ca inconstient vrem toooot), si tu sa fii undeva pe margine, admirandu-te, admirandu-l, ramanand cu gura cascata la ce poti face. da ce vis frumos!

o dau mai departe la toata lumea, ma simt darnica

(substitute for reality pana cand visul va fi pus in practica)

param pam pam

Am gasit acest post nefinalizat. E cazul sa-l postez, ca n-am ce face pe-aici...daca nu ati vazut "Asfalt tango", n-are rost. Inchideti fereastra, apoi cu un scurt click pe start, shut down, inchideti calculatorul, luati-va umbrelele, subele si alte accesorii atarnatoare, iesiti pe usa biroului si intr-un suflet alergati pana acasa, lasand un post it in urma: "N-am vazut Asfalt tango, ma duc sa recuperez. Munca poate sa mai astepte".

Politistul: "Dom'le, esti nebun??!?!"
Mircea Diaconu: "Un pic. Asta-i si placea la mine."


Taximetristul: "Retineti un alt aspect. Tiganii...ar trebui sa le luam gatul la toti."
Diaconu: "La toti? Cam mult de munca pana-i termini pe toti."
Taximetristul: "Eh...chestie de organizare."

let's twist again!

cum se face ca atunci cand suntem nevoiti sa alegem intre continuarea unui lucru inceput si renuntarea la el atunci cand devine prea greu, alegem renuntarea? ca doar e mai simplu sa renunti. dar cand avem de ales intre a renunta la vicii si a le continua...alegem evident sa continuam, pentru ca placerea e mai mare cand renuntam la gandul renuntarii. oameni suntem! adica fiinte slabe care incearca si incearca... mintea umana (hai sa-i zicem maimuta nebuna - nu-mi apartine denumirea, dar imi place) e tare ciudata. si sucita. maimuta asta nebuna nu poate sta intr-un singur copac. nu poate sta, punct

mesaj pt vali

draga vali,

daca vezi aceste randuri inseamna ca messul tau tot nu merge. poti incerca o varianta noua. sau una veche. sau poate doar una care sa mearga. tu nu vezi ce scriu eu, de-asta am ales aceasta modalitate de comunicare. drastica, ar putea spune unii. eu una o consider usor amuzanta. dar am baut ceva, poate de-aia. astept sa-ti bagi picioarele in el de mess si sa-l reinstalezi. nu-ti ia mult.

cu drag, andra

:))))))))))))))))))))

povesti

toata lumea are povesti. fie ca traim in ele, fie ca ne amintim de ele, toti avem un fir de care ne agatam din cand in cand, o poveste de spus. eu imi amintesc cum pe la 7 ani ma plimbam cu bicicleta pe o alee. in capatul aleii, un garaj inchis. usa garajului, de metal. la 7 ani nu ma gandeam decat ca vreau sa merg cu viteza. probabil ca orice copil care isi doreste "sa creasca mare" cat mai repede. si am mers cu viteza, pana cand impactul cu usa aia de metal a fost inevitabil. daca as fi verificat dup-aia daca pe jos erau urme de frana, probabil nu m-ar fi surprins faptul ca n-au fost. am intrat ca-n branza. de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, asa mi-am simtit capul. arcada dreapta, de fapt. ca o bucata de branza secerata de metalul ala rece. noroc ca n-am simtit asta foarte mult timp, socul loviturii amortindu-mi tot corpul. am inceput sa urlu, m-am dus plina de sange spre casa, mi-au pus o batista pe arcada, ca apparently se vedea osul...n-am de unde sa stiu, pentru ca in ciuda dorintei mele nebune de a vedea rana, nu m-au lasat. la spital oamenii care m-au cusut se uitau in acelasi timp la dallas. bine ca nu mi-au ras spranceana, fiind fata au zis ca mai bine nu. le multumesc pe aceasta cale :) cateva zile sau saptamani, nici nu mai stiu, am stat cu ditamai bandajul pe ochi, la scoala le-am spus ca am luat-o-n freza si n-am cum sa ma duc (serios, asta am zis, literally. nu ma ducea mintea prea mult in vremea aia...n-as putea zice ca acum ma duce mai mult). mi-au scos firele dupa ceva vreme si mi-a mai ramas doar un semn, o amintire si o lectie invatata. de-atunci nu ma mai avant cu capul inainte. aproape niciodata.

what's your story?

in cui

ma las de socially smoking, alcool si carne (de tot). glumesc cu alcoolul. dar de fumat ma las. plamanii mei sunt in greva. si au sustinere din partea gatului.

metrorexului, cu drag

luni dimineata, ziua perfecta. trezit devreme, asa cum ii sade bine unui om. sters biomasa vegetala si diverse lichide galbui de prin casa, hranit cainii ca sa aiba biomasa si mai tarziu. am plecat de-acasa in intarziere, dar am ajuns intr-un timp incredibil de scurt la metrou. asta ar fi trebuit sa ma ingrijoreze din start. dar bucuria mea nu a durat mult. vine metroul, ma urc in el. merge, merge, merge, o statie, doua statii....la a treia a cedat nervos dupa 10 minute de stat degeaba. un metrou plin cu o mare de oameni s-a golit. marea de oameni s-a pus pe asteptat. inca 10 minute. vine alt metrou. cu o alta mare de oameni. marile s-au contopit, intr-un final apoteotic. dar ce sa vezi? sardinutele ingramadite in cutiuta de metal nu stiau ce le asteapta. inca 10 minute de stat in statie, cu usile deschise, intr-un metrou care nu parea sa se grabeasca nicaieri. jumatate de ora nici noi nu aveam sa ne grabim. am pornit...am mers incetisor...problema nu parea sa fie de la metrouri, ci de la linii. cred ca au cedat nervos si ele. inainte de eroilor am incetinit de tot. ajungem in sfarsit la eroilor. macar de-aveam treaba acolo, scapam ieftin. nebunie pe toate peroanele, oamenii care vroiau sa mearga in militari trebuiau sa schimbe peronul, veneau puhoaie de peste tot. metroul spre victoriei ne astepta, macar atat. ne urcam in el si stam. si mai stam un pic. porneste. in sfarsit! la basarab a facut iar o pauza. am mai asteptat un pic. am facut o ora jumate pana la munca. timp petrecut cel mai mult in metrou!!! o placere!

va doresc o saptamana cat mai placuta, voua ratb-istilor si metrouarilor :)

ps: scriu la postul asta de azi-dimineata, de cand m-am asezat la birou. cand e de munca, e de munca...

tot noptile alea albe

Cu filme exceptionale, savuroase, cu ochi arzand in orbite si pleoape neinchise de prea multa vreme. Cu ritmurile astea frenetice in cap, cu basul dat la maxim si batai puternice in piept. Mai stii cum e sa simti muzica in tine? Eu uitasem.

Asculta!

nopti albe

Gheorghe Dinica: "Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana! Fii profesionist, ce dracu'!"

Splendid!

c'est tres simple, ca

Cea mai savuroasa injuratura pe care am auzit-o vreodata:

"Futu-ti dumnezeii si pastele si cristosii ma-tii de porc imputit! Cu ma-ta care-i curva si tac-tu-n puscarie si cu tot neamul tau la balamuc! Vedea-ti-as ochii aia beliti in sicriu si pe nevasta-ta facuta posta-n cimitir! Hai sictir, umflatu dracu!"

Asfalt Tango

daca nu mi-ar fi frica...

- as trage aer in piept si as lua-o de la capat. aici, in alta parte, oriunde. dar as lua-o de la capat.
- de responsabilitati, de viitor, de ce cred ceilalti, de ce cred eu, de ce as crede eu daca as fi in pielea celorlalti si m-as privi din afara, as fi alt om si m-as accepta mult mai mult. sau deloc. as face un copil, m-as casatori, as divorta. mi-as lua viata in propriile maini mai mult decat am facut-o pana acum.
- de critica, as face totul asa cum as vrea eu, fara sa stau nici macar o secunda pe ganduri.
- de faptul ca as putea sa te pierd, te-as lasa sa pleci. wait...am facut deja asta. ufff

- va continua -

Later edit: mi-ar placea sa vad ce ar raspunde Silviu la aceasta intrebare

Later later edit: Dragos Bucurenci

insomnia

de cateva saptamani bune, nici nu le-am mai tinut randul, sunt ca un ceas de noapte. la ora 5 dimineata (in cazurile fericite) deschid ochii. dupa un periplu nocturn zbuciumat de vise cat se poate de ciudate, raman cu un gust amar, cu privirea priponita in tavan si cu urechile ciulite la cele mai mici zgomote. dimineata asta am descoperit ca sforaiturile Larei sunt acoperite cu suplete de o picatura de apa care se zbenguie prin calorifer. degeaba am incercat sa-mi dau seama din ce parte a caloriferului vine sau daca as putea sa o opresc. dupa vreo jumatate de ora comparabila cu ore intregi de nesomn am reusit sa atipesc. destul cat sa mi se para ca am dormit vreo 5 minute pana a sunat mobilul la ora 7. oribil! somnul era ceva al meu, la care ma pricepeam cel mai bine. era refugiul meu. acum nici acolo nu mai scap de ganduri. nici ele de mine.

in cele cateva ore de odihna (hai sa-i spunem asa, desi nu a fost nici pe-aproape), am visat. ca ma casatoream. de fapt, eram pe punctul de a ma casatori cand mi-am dat seama ca eu nu vreau asta. si nici el nu vroia. nici macar in vis :) tot eu am fost cea care a zis nu. uneori am impresia ca intotdeauna eu sunt cea care pleaca. poate dintr-o prea multa responsabilizare. sau prea putina...

Budapesta, my other dimension home, daca n-ar fi fost Parisul

Basilica Sfantul Stefan

Pe langa Buda

La Buda

Adina, ce priveliste!

Podul cu lanturi

Va recomand Budapesta din tot sufletul! :)

inceput de an

in anul ce tocmai a trecut m-am lasat cuprinsa de spiritul craciunului. mi-am dorit din tot sufletul sa ninga, sa fie zapada alba, mare, o imensitate nesfarsita. n-a fost asa. m-am regasit intr-o stare de primire continua. am primit cadouri neasteptate de la persoane noi, le-am imbratisat ca si cum ar fi fost ale mele mereu. iar acum...acum sunt tot in "receiving mode", dar nu mai am ce primi. si nici de la cine.