ce face tot omul la munca...

...continua o leapsa de la Iana

ma tot gandesc de cateva zile la ce sa zic...ca de visat, tot visez. tre "să scriu care e cea mai nepotrivită persoană cu care am visat că faaaaac...că ma pup". nepotrivita...who are we to decide? toti ne potrivim intr-un anumit moment, intr-o fractiune de secunda, cand se aliniaza toate planetele universului and shit like that. dar de visat...am visat la o pereche de baby blue eyes, ca de ceva vreme astia ma tampesc, ma fac sa ma pierd, sa-mi inghit toate cuvintele. e incredibil cum poti sa fii in standby pana si in propriul tau vis. sa se intample de toate, vrute si nevrute (constient, ca inconstient vrem toooot), si tu sa fii undeva pe margine, admirandu-te, admirandu-l, ramanand cu gura cascata la ce poti face. da ce vis frumos!

o dau mai departe la toata lumea, ma simt darnica

(substitute for reality pana cand visul va fi pus in practica)

param pam pam

Am gasit acest post nefinalizat. E cazul sa-l postez, ca n-am ce face pe-aici...daca nu ati vazut "Asfalt tango", n-are rost. Inchideti fereastra, apoi cu un scurt click pe start, shut down, inchideti calculatorul, luati-va umbrelele, subele si alte accesorii atarnatoare, iesiti pe usa biroului si intr-un suflet alergati pana acasa, lasand un post it in urma: "N-am vazut Asfalt tango, ma duc sa recuperez. Munca poate sa mai astepte".

Politistul: "Dom'le, esti nebun??!?!"
Mircea Diaconu: "Un pic. Asta-i si placea la mine."


Taximetristul: "Retineti un alt aspect. Tiganii...ar trebui sa le luam gatul la toti."
Diaconu: "La toti? Cam mult de munca pana-i termini pe toti."
Taximetristul: "Eh...chestie de organizare."

let's twist again!

cum se face ca atunci cand suntem nevoiti sa alegem intre continuarea unui lucru inceput si renuntarea la el atunci cand devine prea greu, alegem renuntarea? ca doar e mai simplu sa renunti. dar cand avem de ales intre a renunta la vicii si a le continua...alegem evident sa continuam, pentru ca placerea e mai mare cand renuntam la gandul renuntarii. oameni suntem! adica fiinte slabe care incearca si incearca... mintea umana (hai sa-i zicem maimuta nebuna - nu-mi apartine denumirea, dar imi place) e tare ciudata. si sucita. maimuta asta nebuna nu poate sta intr-un singur copac. nu poate sta, punct

mesaj pt vali

draga vali,

daca vezi aceste randuri inseamna ca messul tau tot nu merge. poti incerca o varianta noua. sau una veche. sau poate doar una care sa mearga. tu nu vezi ce scriu eu, de-asta am ales aceasta modalitate de comunicare. drastica, ar putea spune unii. eu una o consider usor amuzanta. dar am baut ceva, poate de-aia. astept sa-ti bagi picioarele in el de mess si sa-l reinstalezi. nu-ti ia mult.

cu drag, andra

:))))))))))))))))))))

povesti

toata lumea are povesti. fie ca traim in ele, fie ca ne amintim de ele, toti avem un fir de care ne agatam din cand in cand, o poveste de spus. eu imi amintesc cum pe la 7 ani ma plimbam cu bicicleta pe o alee. in capatul aleii, un garaj inchis. usa garajului, de metal. la 7 ani nu ma gandeam decat ca vreau sa merg cu viteza. probabil ca orice copil care isi doreste "sa creasca mare" cat mai repede. si am mers cu viteza, pana cand impactul cu usa aia de metal a fost inevitabil. daca as fi verificat dup-aia daca pe jos erau urme de frana, probabil nu m-ar fi surprins faptul ca n-au fost. am intrat ca-n branza. de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, asa mi-am simtit capul. arcada dreapta, de fapt. ca o bucata de branza secerata de metalul ala rece. noroc ca n-am simtit asta foarte mult timp, socul loviturii amortindu-mi tot corpul. am inceput sa urlu, m-am dus plina de sange spre casa, mi-au pus o batista pe arcada, ca apparently se vedea osul...n-am de unde sa stiu, pentru ca in ciuda dorintei mele nebune de a vedea rana, nu m-au lasat. la spital oamenii care m-au cusut se uitau in acelasi timp la dallas. bine ca nu mi-au ras spranceana, fiind fata au zis ca mai bine nu. le multumesc pe aceasta cale :) cateva zile sau saptamani, nici nu mai stiu, am stat cu ditamai bandajul pe ochi, la scoala le-am spus ca am luat-o-n freza si n-am cum sa ma duc (serios, asta am zis, literally. nu ma ducea mintea prea mult in vremea aia...n-as putea zice ca acum ma duce mai mult). mi-au scos firele dupa ceva vreme si mi-a mai ramas doar un semn, o amintire si o lectie invatata. de-atunci nu ma mai avant cu capul inainte. aproape niciodata.

what's your story?

in cui

ma las de socially smoking, alcool si carne (de tot). glumesc cu alcoolul. dar de fumat ma las. plamanii mei sunt in greva. si au sustinere din partea gatului.

metrorexului, cu drag

luni dimineata, ziua perfecta. trezit devreme, asa cum ii sade bine unui om. sters biomasa vegetala si diverse lichide galbui de prin casa, hranit cainii ca sa aiba biomasa si mai tarziu. am plecat de-acasa in intarziere, dar am ajuns intr-un timp incredibil de scurt la metrou. asta ar fi trebuit sa ma ingrijoreze din start. dar bucuria mea nu a durat mult. vine metroul, ma urc in el. merge, merge, merge, o statie, doua statii....la a treia a cedat nervos dupa 10 minute de stat degeaba. un metrou plin cu o mare de oameni s-a golit. marea de oameni s-a pus pe asteptat. inca 10 minute. vine alt metrou. cu o alta mare de oameni. marile s-au contopit, intr-un final apoteotic. dar ce sa vezi? sardinutele ingramadite in cutiuta de metal nu stiau ce le asteapta. inca 10 minute de stat in statie, cu usile deschise, intr-un metrou care nu parea sa se grabeasca nicaieri. jumatate de ora nici noi nu aveam sa ne grabim. am pornit...am mers incetisor...problema nu parea sa fie de la metrouri, ci de la linii. cred ca au cedat nervos si ele. inainte de eroilor am incetinit de tot. ajungem in sfarsit la eroilor. macar de-aveam treaba acolo, scapam ieftin. nebunie pe toate peroanele, oamenii care vroiau sa mearga in militari trebuiau sa schimbe peronul, veneau puhoaie de peste tot. metroul spre victoriei ne astepta, macar atat. ne urcam in el si stam. si mai stam un pic. porneste. in sfarsit! la basarab a facut iar o pauza. am mai asteptat un pic. am facut o ora jumate pana la munca. timp petrecut cel mai mult in metrou!!! o placere!

va doresc o saptamana cat mai placuta, voua ratb-istilor si metrouarilor :)

ps: scriu la postul asta de azi-dimineata, de cand m-am asezat la birou. cand e de munca, e de munca...

tot noptile alea albe

Cu filme exceptionale, savuroase, cu ochi arzand in orbite si pleoape neinchise de prea multa vreme. Cu ritmurile astea frenetice in cap, cu basul dat la maxim si batai puternice in piept. Mai stii cum e sa simti muzica in tine? Eu uitasem.

Asculta!

nopti albe

Gheorghe Dinica: "Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana! Fii profesionist, ce dracu'!"

Splendid!

c'est tres simple, ca

Cea mai savuroasa injuratura pe care am auzit-o vreodata:

"Futu-ti dumnezeii si pastele si cristosii ma-tii de porc imputit! Cu ma-ta care-i curva si tac-tu-n puscarie si cu tot neamul tau la balamuc! Vedea-ti-as ochii aia beliti in sicriu si pe nevasta-ta facuta posta-n cimitir! Hai sictir, umflatu dracu!"

Asfalt Tango

daca nu mi-ar fi frica...

- as trage aer in piept si as lua-o de la capat. aici, in alta parte, oriunde. dar as lua-o de la capat.
- de responsabilitati, de viitor, de ce cred ceilalti, de ce cred eu, de ce as crede eu daca as fi in pielea celorlalti si m-as privi din afara, as fi alt om si m-as accepta mult mai mult. sau deloc. as face un copil, m-as casatori, as divorta. mi-as lua viata in propriile maini mai mult decat am facut-o pana acum.
- de critica, as face totul asa cum as vrea eu, fara sa stau nici macar o secunda pe ganduri.
- de faptul ca as putea sa te pierd, te-as lasa sa pleci. wait...am facut deja asta. ufff

- va continua -

Later edit: mi-ar placea sa vad ce ar raspunde Silviu la aceasta intrebare

Later later edit: Dragos Bucurenci

insomnia

de cateva saptamani bune, nici nu le-am mai tinut randul, sunt ca un ceas de noapte. la ora 5 dimineata (in cazurile fericite) deschid ochii. dupa un periplu nocturn zbuciumat de vise cat se poate de ciudate, raman cu un gust amar, cu privirea priponita in tavan si cu urechile ciulite la cele mai mici zgomote. dimineata asta am descoperit ca sforaiturile Larei sunt acoperite cu suplete de o picatura de apa care se zbenguie prin calorifer. degeaba am incercat sa-mi dau seama din ce parte a caloriferului vine sau daca as putea sa o opresc. dupa vreo jumatate de ora comparabila cu ore intregi de nesomn am reusit sa atipesc. destul cat sa mi se para ca am dormit vreo 5 minute pana a sunat mobilul la ora 7. oribil! somnul era ceva al meu, la care ma pricepeam cel mai bine. era refugiul meu. acum nici acolo nu mai scap de ganduri. nici ele de mine.

in cele cateva ore de odihna (hai sa-i spunem asa, desi nu a fost nici pe-aproape), am visat. ca ma casatoream. de fapt, eram pe punctul de a ma casatori cand mi-am dat seama ca eu nu vreau asta. si nici el nu vroia. nici macar in vis :) tot eu am fost cea care a zis nu. uneori am impresia ca intotdeauna eu sunt cea care pleaca. poate dintr-o prea multa responsabilizare. sau prea putina...

Budapesta, my other dimension home, daca n-ar fi fost Parisul

Basilica Sfantul Stefan

Pe langa Buda

La Buda

Adina, ce priveliste!

Podul cu lanturi

Va recomand Budapesta din tot sufletul! :)

inceput de an

in anul ce tocmai a trecut m-am lasat cuprinsa de spiritul craciunului. mi-am dorit din tot sufletul sa ninga, sa fie zapada alba, mare, o imensitate nesfarsita. n-a fost asa. m-am regasit intr-o stare de primire continua. am primit cadouri neasteptate de la persoane noi, le-am imbratisat ca si cum ar fi fost ale mele mereu. iar acum...acum sunt tot in "receiving mode", dar nu mai am ce primi. si nici de la cine.