"i have all the time in the world..."

daca stau bine sa ma gandesc, nici nu mai stiu cum de am ajuns sa fiu atat de pornita pe concertul depeche mode si pe tot ce canta oamenii astia. ba da, stiu. ascultam, ca de obicei, guerrilla cand au inceput sa dea "wrong" in mod repetitiv (cam ca tot playlistul ala de care ma plictisisem). niste legaturi sigur s-au facut intre neuronii mei avizi de noutati muzicale si am decis sa-mi iau si bilet la concert, daca tot am o noua pasiune. asta a dus la asaltarea youtube-ului in cautare de tot ce se putea gasi sub titulatura depeche, urmand o saptamana si ceva de ascultat obsesiv "it's not you", printre picaturi de orice alta melodie a lor. ce mi s-a parut mie ciudat a fost altceva. eu neascultand pana acum depeche mode in felul asta (ce pot sa zic, o melodie, hai doua acolo mai stiam, ascultasem, dar nu eram "fan"), mi s-a parut extrem de dubioasa familiaritatea cu care tratam fiecare vers si ritm. din tot ce am ascultat, si am luat la rand albumele, nicio melodie nu mi s-a parut noua, parca le-as fi stiut de undeva. mergand pe firul memoriei tot n-am putut sa-mi amintesc de vreo perioada a vietii mele constiente in care sa fii fost "depesara". asa ca am apelat la instanta suprema in materie de propria-mi copilarie: mama. si ce sa descopar... ca ai mei au ascultat depeche mode aproape toata copilaria mea, ca unchi-miu, alaturi de care am petrecut mult timp cat erau ai mei la munci, era fan si eu neavand prea multe de spus la acea varsta frageda, i-am urmat pasii muzicali fara comentarii. bag seama ca mi-au si placut, din moment ce acum ii ascult uimita de rezonanta sunetelor in mine. de-abia astept concertul, in speranta ca o sa ii vad prin ochii copilului de-atunci, pentru ca toata copilaria mea este invaluita intr-un mare mister. nu mi-o amintesc decat fragmentar, fara sa pot pune cap la cap perioade si experiente. o noua incursiune in trecut in mai...

melodia zilei

dupa ce zilele trecute am oscilat intre "wrong" si "it's no good", depeche, periplul meu muzical se opreste astazi la joy division, fundal nepotrivit pentru lisabona anilor '30 cu care ma infrupt eu citind "faramele de memorii" ale lui saramago, insa extrem de potrivit pentru starea mea de spirit. ce pompos suna... stare de spirit. il hranesc si eu cum pot. iar acum este extaziat de aceasta descoperire tarzie a lui Jose Saramago. este de-a dreptul savuros. daca as fi avut amintirile lui, n-am nici cea mai mica urma de indoiala ca exact asa le-as fi scris. m-am indragostit. tot respectul.

DM!!!!

planuri de birou

vreau sa ajung acasa cat mai repede (teleportarea ar fi acum o varianta extraordinara), sa-mi fac un dus fierbinte, sa ma asez in fotoliul meu supraaglomerat cu haine si te-miri-ce, in fata monitorului alb, cu o punga mare de pufarine si o patura nu prea groasa, sa ma strang in brate si sa ma uit la "scarface".

anunt!

"Pentru cititorii blogului tau, 'Testimony' poate fi vazut si pe 17 aprilie la tv, in cazul in care l-ati pierdut..." silviu

multumesc frumos!

dela Sine, One World Romania

am ajuns si eu acasa. de la un mare eveniment. de la un festival de filme documentare despre drepturile omului care a avut ieri deschiderea. cu surle si trambite, mai ales pentru iubitorii de luna amara. astazi a fost prima zi de festival, cu primele filme. "to see if i'm smiling", un film socant ce cuprinde marturiile a sase soldati israelieni femei (merita vazut, din punctul meu de vedere). "interrogation", din nou merita vazut, despre felul in care au vazut cativa oameni diferiti acelasi razboi din bosnia hertegovina. "i was 12 in 56", idee buna, un razboi povestit in jurnalul unui copil de 12 ani, prin ochii lui sinceri si naivi pe alocuri, insa pe mine una m-a toropit maghiara. daca era in orice alta limba cred ca as fi fost mai atenta. si eu vreau sa o si invat, asta-i buna! dorinta asta de revenire la origini...

revenind la festival. un loc special pentru mine are filmul "testimony", al lui razvan georgescu. e fabulos filmul, va spun. merita toate minutele, toate zambetele, toate revelatiile si insighturile care v-ar putea trezi la realitate. asa ca maine, de la ora 14:00, sigur nu aveti ceva mai bun de facut decat sa vedeti acest fim la cinema union, strada ion campineanu nr. 21 (cum ati trecut de novotel, in coborare, e pe partea stanga, scrie mare union, nu aveti cum sa-l ratati). ii rog pe aceasta cale pe cei doi, hai trei cititori ai mei sa dea sfoara-n tara in acest scurt rastimp si sa mearga la film. regizorul e de o modestie rara, un om superb. spun asta dupa o ora si jumatate de film si un sfert de ora dupa film, in compania lui. oamenii frumosi se vad din prima secunda. sper sa va bucurati si voi de film. eu una ii doresc sa aiba parte de recunoasterea si aprecierea pe care o merite. de la noi, de la toti cei care mai spera si mai cred in tara asta. pentru ca in germania oamenii i-au vazut filmul de ceva vreme. cum spunea chiar el, noi suntem inchisi aici. cred ca ne-am inchis singuri, ne-am legat de maini si de picioare crezand ca nu mai e nimic de facut. uite ca mai e, important e sa vrem si sa ne urmam drumul. el stie mereu ca vom ajunge undeva. de-acolo... e randul nostru

in cazul in care vreti sa vedeti si alte filme (eu cu siguranta vreau), intrati aici si la fiecare film veti vedea cand e programat si unde. luni e ultima zi de festival. enjoy!

o pana

intr-o perioada ma duceam la "servici" cu bucuria unui copil care a descoperit ceva nou. programul obligatoriu (in facultate nimic nu era obligatoriu), rutina, trezitul de dimineata (doamne, nu stiu cum rezist, e peste puterea mea de intelegere. presupun ca aveam o nevoie foarte mare de activitate, in conditiile in care dupa 5 luni inca mai am puterea sa ma trezesc la 7, lucru absolut inacceptabil pentru Andra de odinioara - adica din studentie). tocmai mi-am dat seama ca m-am facut sa par foarte batrana, desi am terminat facultatea abia anul trecut. revenind. am uitat la ce. asa...buuuun. a urmat perioada in care veneam la munca extaziata de noii oameni pe care ii cunoscusem, de mintea lor, de activitatile de dupa program, de noptile pierdute cu alcool sau cola, discutiile intense, in contradictoriu sau nu, de privirile ascunse, complice uneori, de senzatia ca o noua lume mi se desfasoara in fata ochilor. mi-e dor de perioada aia, cu fluturi de copil mare. de noutatea oamenilor, motivul pentru care m-am angajat, pe langa dorinta de a depasi o faza a vietii mele: legumitul in fata unui monitor ce rula mereu un nou serial, cantitati industriale de vieti fictive cu care ajunsesem sa ma identific. acum observ totul cu o raceala necesara. cu detasarea de care cred ca are nevoie orice om care vrea sa-si pastreze locul de munca intact, departe de drame personale. e nevoie de o separare. numai bine, stau si citesc, beau un ceai si ma relaxez. asta e locul meu de munca :)

and the thanks go to...

Tati, pentru ca de ieri imi miroase camera a frezii rosii ;))
Dan, pentru ca am un martisor cu o floricica in spirala
Daniel, pentru ca o lalelutza imi zambeste langa monitor, ma binedispune si face ziua asta usor moroconoasa mai vesela. In plus, se asorteaza monitorului de minune :p

Special thanks ciocolatei cu caramel de la Cadbury :D si melodiilor cantate de Sia