tea for two

cand ma ia o stare de nestare si mi-e greu sa mai gandesc intr-o directie sau in alta, ma apuca pofta de scris. e mai simplu sa-mi vad gandurile insirate pe o foaie alba. mi-e mai usor sa le surprind dublul sens sau singurul sens cand nu-mi mai joaca in minte ca niste bile colorate. de ce-mi tot vine sa ma intorc din drum? de ce nu pot sa merg tot inainte odata ce mi-am propus ceva...ma agat de-un vis, de o privire, de-un zambet, de o vorba. si a trecut un an. se pare ca timpul nu rezolva tot, sau nu rezolva complet. ori poate aici e vorba de rabdare. sa treaca si mai multe alte momente demne de retinut, care sa acopere toate momentele de pana acum. sau....

bratul macin

ma ciupeste un dor inexplicabil de toata pielea, de ochi, de nas, chiar si de urechi. de fapt, cel mai mult de urechi. un dor de discutii tarzii, fara scop sau sens precis, insa cu atat mai bogate, mai pline si mai relaxante. cat poti sa cunosti un om in 4 zile? poate prea putin, dar starea aia pe care o ai cand stai la povesti pe-un cearsaf la fel de tanar ca tine nu trece asa usor.