sâmbătă, 21 februarie 2009

if i ever let myself go, i'm the only one to blame

cu tenul mai curat, cu un ceai verde purificator in fata, stau si ma intreb ce se mai intampla cu mine, in mine, pe langa mine. vreau sa vad "the reader" de cel putin doua saptamani. si n-am avut timp. as fi putut sa-mi fac timp, dar am preferat sa stau cat mai mult afara. afara din camera mea, afara din casa, am visat chiar sa plec afara din oras. la vara vreau sa plec din tara. vreau sa vad australia, sa o vad pe didi, sa-mi ascund dorul de ea si sa o strang in brate ca si cum n-as fi vazut-o de o ora. intre timp, lucrez. am inceput sa-mi doresc sa stau cat mai mult la munca, cu oamenii de-acolo, cu responsabilitatile marunte ale fiecarei zile. mi-am dorit sa ninga toata iarna. acum ninge asa de frumos incat nici macar nu ma pot bucura de fiecare fulg, in mintea mea fiind primavara. totusi, ma mai surprind admirand pe geam ninsoarea jucausa cu gandul ca seara, cand voi pleca spre casa, o sa fie tot asa de frumos si o sa ne bulgarim pe drumul spre metrou. zilele trecute am prins o frantura de copilarie in parcul de langa metrou: un tatic se alerga pe alei cu baiatelul lui, aruncand bulgari mici unul dupa altul, razand si bucurandu-se ca inca n-a trecut iarna fara o ultima bataie.

uneori ma simt atata de prezenta in viata mea incat aud tot ce se vorbeste in jurul meu si nu numai in pasajul de la unirii, o serie de voci frante in amalgamul de oameni si vieti. toate imaginile care mi se perinda prin fata ochilor sunt ale celorlalti, blocandu-mi orice gand personal. cand eram mica si mergeam cu masina, la fiecare semafor eram altcineva. ma uitam in masina din stanga sau din dreapta si imi imaginam cum ar fi ca in secunda aia eu sa trec in corpul unui om necunoscut caruia ii acordasem o privire si sa traiesc viata lui pana la urmatorul semafor. ma transpuneam atat de bine in starea de "alt corp, alta viata" incat la un moment dat ma panicam cu gandul ca nu voi putea reveni in corpul meu. acum permanenta propriei mele vieti ma innebuneste, imi stoarce fiecare simtire pana la epuizare. de cateva saptamani eu nu ma mai recunosc pe mine. stau cu mine si-mi dau seama ca-mi sunt straina. gandurile mele obisnuite au fost inlocuite de nepasare. fac ce n-am mai facut niciodata si alunec usor spre depravare. alcool, tigari, obscenitati reale sau imaginare, moarte constienta si focusare pe propriile mele simtiri, senzatii, energii. atrag coincidente si intamplari marunte cu semnificatii mari, iar logica prezentului incepe sa ma oboseasca. nu ma mai recunosc, ceea ce ma obliga intr-un fel sa ma gandesc ca pana acum am fost eu. de-acum incolo voi fi altceva. primavara frumoasa

Un comentariu:

Anonim spunea...

Pentru cititorii blogului tau, 'Testimony' poate fi vazut si pe 17 aprilie la tv, in cazul in care l-ati pierdut...