miercuri, 30 iulie 2008

cuvantare

uneori sun la un numar. poate stiu dinainte sa apas pe butonul verde ca ecourile telefonului meu vor ramane simple ecouri. simple...asa le vad eu. insa nu am de unde sa stiu cum apar pe ecranul celuilalt telefon. poate sunt stelute naucitoare ce se zbantuie pe micul ecran determinand imposibilitatea ta de a apasa la randul tau un buton verde. dar eu sun. sun pentru ca sunt egoista si am nevoie de o voce noua care sa-mi distraga atentia de la propria-mi voce. of, vocea mea, care nu e de fapt niciodata doar a mea, care e mereu incarcata de alte voci ce vin usor usor din spate si ma prind in jocul lor pervers. nici nu stiu cand am inceput sa am vocea mamei. sau pe-a ta, tata. ma iau prin surprindere mereu si mereu in panze de paianjen intortocheate. un scenarui interminabil in care eu ma privesc cu un ochi critic de langa mine. surprind cu coada ochiului fraze nelalocul lor, pline de metafore straine si incerc sa le apuc mai bine, sa le tin cat mai strans la piept, sa le constrang sa intre in fiinta mea si sa-mi apartina. tot ce iese este un fals original pe alocuri, bucatele frante din vietile altora lipite stangaci in viata mea dulce-amaruie. imi vreau puzzle-ul inapoi, vreau sa-mi fac singura piesele si sa invat cum sa le potrivesc. stiu ca intelegeti asta la fel de bine cum stiu si ca uneori iubirea te impiedica sa-ti lasi puiul sa creasca. ce paradox real.

Niciun comentariu: