"i have all the time in the world..."

daca stau bine sa ma gandesc, nici nu mai stiu cum de am ajuns sa fiu atat de pornita pe concertul depeche mode si pe tot ce canta oamenii astia. ba da, stiu. ascultam, ca de obicei, guerrilla cand au inceput sa dea "wrong" in mod repetitiv (cam ca tot playlistul ala de care ma plictisisem). niste legaturi sigur s-au facut intre neuronii mei avizi de noutati muzicale si am decis sa-mi iau si bilet la concert, daca tot am o noua pasiune. asta a dus la asaltarea youtube-ului in cautare de tot ce se putea gasi sub titulatura depeche, urmand o saptamana si ceva de ascultat obsesiv "it's not you", printre picaturi de orice alta melodie a lor. ce mi s-a parut mie ciudat a fost altceva. eu neascultand pana acum depeche mode in felul asta (ce pot sa zic, o melodie, hai doua acolo mai stiam, ascultasem, dar nu eram "fan"), mi s-a parut extrem de dubioasa familiaritatea cu care tratam fiecare vers si ritm. din tot ce am ascultat, si am luat la rand albumele, nicio melodie nu mi s-a parut noua, parca le-as fi stiut de undeva. mergand pe firul memoriei tot n-am putut sa-mi amintesc de vreo perioada a vietii mele constiente in care sa fii fost "depesara". asa ca am apelat la instanta suprema in materie de propria-mi copilarie: mama. si ce sa descopar... ca ai mei au ascultat depeche mode aproape toata copilaria mea, ca unchi-miu, alaturi de care am petrecut mult timp cat erau ai mei la munci, era fan si eu neavand prea multe de spus la acea varsta frageda, i-am urmat pasii muzicali fara comentarii. bag seama ca mi-au si placut, din moment ce acum ii ascult uimita de rezonanta sunetelor in mine. de-abia astept concertul, in speranta ca o sa ii vad prin ochii copilului de-atunci, pentru ca toata copilaria mea este invaluita intr-un mare mister. nu mi-o amintesc decat fragmentar, fara sa pot pune cap la cap perioade si experiente. o noua incursiune in trecut in mai...