intr-o perioada ma duceam la "servici" cu bucuria unui copil care a descoperit ceva nou. programul obligatoriu (in facultate nimic nu era obligatoriu), rutina, trezitul de dimineata (doamne, nu stiu cum rezist, e peste puterea mea de intelegere. presupun ca aveam o nevoie foarte mare de activitate, in conditiile in care dupa 5 luni inca mai am puterea sa ma trezesc la 7, lucru absolut inacceptabil pentru Andra de odinioara - adica din studentie). tocmai mi-am dat seama ca m-am facut sa par foarte batrana, desi am terminat facultatea abia anul trecut. revenind. am uitat la ce. asa...buuuun. a urmat perioada in care veneam la munca extaziata de noii oameni pe care ii cunoscusem, de mintea lor, de activitatile de dupa program, de noptile pierdute cu alcool sau cola, discutiile intense, in contradictoriu sau nu, de privirile ascunse, complice uneori, de senzatia ca o noua lume mi se desfasoara in fata ochilor. mi-e dor de perioada aia, cu fluturi de copil mare. de noutatea oamenilor, motivul pentru care m-am angajat, pe langa dorinta de a depasi o faza a vietii mele: legumitul in fata unui monitor ce rula mereu un nou serial, cantitati industriale de vieti fictive cu care ajunsesem sa ma identific. acum observ totul cu o raceala necesara. cu detasarea de care cred ca are nevoie orice om care vrea sa-si pastreze locul de munca intact, departe de drame personale. e nevoie de o separare. numai bine, stau si citesc, beau un ceai si ma relaxez. asta e locul meu de munca :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu