povesti

toata lumea are povesti. fie ca traim in ele, fie ca ne amintim de ele, toti avem un fir de care ne agatam din cand in cand, o poveste de spus. eu imi amintesc cum pe la 7 ani ma plimbam cu bicicleta pe o alee. in capatul aleii, un garaj inchis. usa garajului, de metal. la 7 ani nu ma gandeam decat ca vreau sa merg cu viteza. probabil ca orice copil care isi doreste "sa creasca mare" cat mai repede. si am mers cu viteza, pana cand impactul cu usa aia de metal a fost inevitabil. daca as fi verificat dup-aia daca pe jos erau urme de frana, probabil nu m-ar fi surprins faptul ca n-au fost. am intrat ca-n branza. de fapt, daca stau bine sa ma gandesc, asa mi-am simtit capul. arcada dreapta, de fapt. ca o bucata de branza secerata de metalul ala rece. noroc ca n-am simtit asta foarte mult timp, socul loviturii amortindu-mi tot corpul. am inceput sa urlu, m-am dus plina de sange spre casa, mi-au pus o batista pe arcada, ca apparently se vedea osul...n-am de unde sa stiu, pentru ca in ciuda dorintei mele nebune de a vedea rana, nu m-au lasat. la spital oamenii care m-au cusut se uitau in acelasi timp la dallas. bine ca nu mi-au ras spranceana, fiind fata au zis ca mai bine nu. le multumesc pe aceasta cale :) cateva zile sau saptamani, nici nu mai stiu, am stat cu ditamai bandajul pe ochi, la scoala le-am spus ca am luat-o-n freza si n-am cum sa ma duc (serios, asta am zis, literally. nu ma ducea mintea prea mult in vremea aia...n-as putea zice ca acum ma duce mai mult). mi-au scos firele dupa ceva vreme si mi-a mai ramas doar un semn, o amintire si o lectie invatata. de-atunci nu ma mai avant cu capul inainte. aproape niciodata.

what's your story?