cand nu

am observat ca atunci cand imi doresc foarte mult ceva toata fiinta mea este indreptata numai spre acel lucru si ma simt atat de neputincioasa in momentul in care nu se intampla, incat ma ia cu stari depresive. se pare ca oricat as incerca eu sa transmit un mesaj, telepatic nu-mi iese sub nicio forma. varianta adaptativa, hranitoare ar fi sa spun ce simt, ce am nevoie, ce ma deranjeaza, fara sa ma tot ascund, sa incerc sa pedepsesc, avand impresia ca daca eu fac ceva ce pe mine m-ar deranja la culme, tot asta il va deranja si pe celalalt. ei bine, nu. ajung sa-mi fac rau tot mie, fara ca celuilalt sa-i pese cat de putin de cum ma simt eu. DE-ASTA AR FI DE PREFERAT SA VORBEESC, SA SPUN CE MA SACAIE, SA NU TIN TOTUL IN MINE CA TAMPA!!! da mi-e greu. pentru ca stiu ca si tu ai nevoie si nevoia de spatiu o resimt si eu din cand in cand, asa ca te inteleg. mi-ar fi placut totusi sa fii aici aseara. atunci, nu altcandva. nu in seara asta. atunci aveam nevoie. dar n-am spus asta, n-am exprimat clar ce-mi doream. m-am gandit ca vrei sa mai stai si singur, iar acuma sunt o ipocrita pentru ca incerc sa te fac sa te simti vinovat pt asta. nu-mi pot asuma decizia tacerii si asta imi iese acum prin toti porii